filmele mele
Posted on mai 19, 2008. Filed under: inside stories | Etichete:bobby voicu, centrul Istoric, emi gal, eOk, fire, green hours, hi-q, komartin, novotel, salitos, sergiu biris, teatru, tupa, twice, vodafone, zorzini |
Nu mi-am facut blogul asta nici din exhibitionism, nici macar din dorinta de a iesi cu ceva in evidenta, nu e nici profi facut – nici pana acum nu stiu foarte multe chestiuni elementare macar… Plus ca pentru mine nu s-a dovedit a fi decat o responsabilitate in plus. De ce? Pentru ca, atat de putini cat sunt, oamenii care ma citesc ma cearta cand trec deja doua zile fara vreun post nou. De-asta am si facut blogul asta – pentru prietenii mei, suficient de multi, pe care nu am timp nici macar sa-i sun dar sa ma vad cu ei la povesti… Prieteni care vor sa stie de mine, de viata mea, vor sa stie ce, cum si unde se mai intampla cate ceva… Si pentru oamenii care chiar sunt interesati de poezia mea, si deocamdata nu mai au unde s-o mai gaseseasca in alta parte.
Trebuie sa recunosc ca in ultimul timp am neglijat petecul asta al meu… nu am mai scris decat putin,lacrimogen sau rezumate ale catorva zile foarte frumoase din viata mea…
Vorbeam vineri cu Andrei, un baiat foarte … “altfel” 🙂 pe mess despre cum are lumea nevoie de mine. Uite poate de-aia am si neglijat blogul asta in ultimul timp… pentru ca in afara de poezii, unde ma scriu cu drag si pasiune, mi se pare ca iti trebuie o doza mult prea mare de egocentrism sa scrii despre tine!
Apoi, plimbandu-ma cu castile in urechi prin Centrul Istoric si gandindu-ma la toate cele ale mele, la oamenii aia multi care incearca sa ma tina in brate, la toate intamplarile mele dintr-o zi… am inceput sa-i dau dreptate. Oamenii chiar au nevoie de mine! Nu toti oamenii… doar oamenii mei 🙂 !
Unii, cum ar fi doua Andree sau Cristina au nevoie de povestile mele la fel cum fosta mea soacra are nevoie de Tanar si nelinistit zi de zi. Altii, cum sunt Crix-crix (BabyRoz a mea) si fetele ei mici si dulci au nevoie de trairile mele si de vorbele mele pentru ca – zic ele si sper eu, invata ceva din greselile sau reusitele mele. Altii cum ar fi Helen si Sorin au nevoie de o inside image ca sa stie cat de depresiva sau happy sunt in ziua respectiva… sa stie saracii oameni cum sa ma ia si ce sa imi spuna 😀 ) (luv u guys si sorry ptr everything I put u trough every day!!) Altii cum sunt Cris, Ycu, Laura, Andrei, Dan, Cosmin, Pisoi si inca vreo cativa, au nevoie sa ma stie safe, sa stie ce mai fac, cum o mai duc, daca traiesc, zambesc ori plang, intr-un cuvant – daca sunt bine! Si nu in ultimul rand, sunt curiosii sau cititorii de ocazie, oameni pe care nu ii cunosc si dintr-un motiv ciudat li se pare interesant ce traiesc sau cum scriu (si le multumesc mult pentru asta!) sau diferite jurnaliste care isi mai iau cate o stiruta despre vreun eveniment de prin posturile mele.
Asa ca dupa introducerea asta lunga cat o zi de post… o sa incerc sa fac un rezumat saptamanii trecute.
Luni dupa-masa m-am vazut cu Sorin Despot la o bere in Fire. Am vorbit despre barbatul indecis din viata mea, despre femeia foarte gelosa din viata lui, despre poeziile mele, despre tot felul de nimicuri speciale care ne unesc pe noi in conversatii lungi, destepte, cu aroma de confidente.
Marti seara am fost in GreenHours sa vad ultima reprezentatie a spectacolului Deformatii. Piesa este de fapt punerea in scena a unor fragmente de proza scrise de Claudiu Komartin, Razvan Tupa si Adina Zorzini. Mie una piesa mi se pare geniala si foarte bine jucata! De vineri au inceput turneul prin tara, prima oprire fiind Buzau. Dupa spectacol am mai stat la o barfa literara cu Zorzini dupa care mi-am tarat fundul oboist spre casa.
Miercuri am avut o cadere nervoasa la birou! Stiu! lipsa totala de professionalism + nevoie acuta de odihna! Am clacat pur si simplu!
Pe seara insa, mi-am revenit la cateva Salitos si rasete sanatoase, pe terasa la Twice alaturi de Florin de la HiQ si cativa invitati ai nostrii cum ar fi Emi (BrainTv), Bobby (Voicu desigur 🙂 ), Mihai Fanache, omul zilei Sergiu Biris (trilulilu), Dan Berte (online marketing Vodafone) si sa ma ierte cei ale caror nume le-am sarit….
Joi, dupa doar 3 ore jumate de somn, am facut act de prezenta la Novotel, la lansarea eOk a lui Florin. Ne-am tras putin in poze, am baut putina apa (avusesem o noapte grea inainte :-)) ) si am plecat spre birou. M-am intretinut pe mess cu Andrei pe care ma chinui sa-l scot la un suc de vreo saptamana (va dati seama cat imi place mie omu’ daca stau la chat pe mess cand sunt la birou, nu?! Hai sa nu-mi sariti in cap va rog dar… chiar urasc mess’ul !! ) iar dupa masa am dat fuga la al meu tatic care m-a hranit si apoi m-a trimis pachet acasa sa dorm!
Pe drum am trait o senzatie tare stranie… Treceam cu taxiul prin Dristor si… oricat de copilareste ar suna… cautam cu privirea pe strada, printre oameni… o anume fatza… ca si cand coincidentele au loc cand am vrea noi 🙂 .
Vineri mi-am baut cafea cu fostul. Eu pe canapea, el pe fotoliu, venit sa semnez niste adeverinte, eram doi straini civilizati, formali, prea atenti la mimica, la vorbe… ca si cum amandoi ne straduiam sa nu ne tredeze ceva… sa nu ne dam de gol vietile frumos zugravite in povestile pe fuga pe care ni le-am impartasit in ultimul timp. Pana la urma mi-am luat inima in dinti si l-am intrebat daca e adevarat ce am auzit – daca se insoara. Mi-a spus ca da… L-am intrebat daca e fericit… mi-a spus cu jumatate de gura si cu ochii rotocoale ca da… As fi vrut de fapt sa-l intreb daca ma mai uraste, daca mi-a iertat egoismul… dar lasitatea din mine mi-a oprit vorbele pe filtrul tigarii…
Dupa masa, ca si cand azi ar fi fost ziua fostilor, ma suna Cosmin (cel cu care am avut singura relatie dD-dupaDivort 😀 ). Ii raspund fara buna, cu intrebarea “ma scoti la o bere?” Ne-am intalnit la terasa noastra, la “Jos palaria”. Am cerut sfaturi despre editura la care urmeaza sa scot volumul, am vorbit putin despre Ring – noul ziar la care lucreaza, despre cum vietile noastre sociale lasa mult de dorit datorita multelor ore de munca… si sentimentul ala de straini politicosi m-a coplesit iar… Apoi, fara sa vreau mi-a scapat: “Nu pot sa cred ca a trecut un an!” Chiar asa e… a trecut un an de cand am stat ultima data cu el pe terasa aia… si imi spunea cat de mult ma uraste ca ma iubeste 🙂 ! Actuala iubita – viitoarea sotie ni s-a alaturat si discutia a redevinit politicoasa, generala… noroc ca n-am vorbit despre vreme ca am fi devenit cliseistici 😀 ).
I-am lasat sa se iubeasca pe terasa noastra si am plecat cu castile infipte-n urechi prin Centru Istoric, gandindu-ma cat de mult drum am parcurs intr-un an, cat de mult am ras, am iubit, am simtit… Gandindu-ma cat de singura sunt acum si acceptand in sfarsit asta! Aseara imi plangeam de mila pe canapeaua mea noua de la ikea…. Azi m-am luat de mana si mi-am recunoscut raspicat singuratatea, fara urma de regret! Nu mai cred in feti frumosi… dar cred intr-un el care ma va lua de mana intr-o zi si o sa faca liniste in mine. Pana atunci invat sa zambesc doar pentru mine 🙂 si traiesc frumos, cate un film in fiecare zi 😀 !
Gabisa's Weblog 