Poezie (vol in devenire)

cusaturi

cum ies din fabrică tricourile chinezeşti
cu defecte de cusatura
m-am nascut fara capacitatea de a inghiti
mestecam şi totul mi se oprea în gât

cind am mai crescut
si am trecut la mincare solida
inelul esofagian atrofiat
mă strângea şi vomam tot
trebuiau să mă opereze
să-mi faca o cicatrice de la gât până între sâni
mama s-a speriat cind a auzit
ca ar trebui să trăiesc cu douăzeci de centimetri de urâţenie pe mine

pina la urma au gasit altceva
mult mai rezonabil:
de cinci ori pe săptămână îmi băgau câte o sondă pe gât
din zi în zi mai groasă incercau
sa largeasca inelul
mă adormeau

când mă trezeam aveam un fier în gura
şi sonda roşie şi lungă îndesată pe gât
vomam intruna
mama imi citea fram cuore
si celelalte cacaturi

ma ducea la cumparaturi in obor
imi lua discuri cu poveşti şi o prăjitură la cofetăria de la parter
am şi acum teancul de discuri
sunt multe
nu-mi amintesc nimic de pe ele
si acum la ce dracu as mai putea sa le-ascult

m-au rezolvat pina la urma
la pomana mamei am reuşit să înghit tot
pe atunci puteam sa fac lucrurile mult mai bine

numar scame

[when a smile happens]
sunt uneori dimineţi ca asta
când mă uit pe geam
şi zâmbesc tâmp
ca şi cum dincolo de parcul din faţa blocului
ar fi marea

sunt uneori dimineţi ca asta
când încerc să-mi înţeleg singurătatea
uneori reuşesc
dar de multe ori adorm

până la urmă poate fericirea este
ca atunci când te pişi pe tine
toţi o văd
dar numai tu o simţi

[fancied]
de câteva nopţi
mă încăpăţânez într-un bărbat
ai cărui paşi să nu mă plimbe
prea departe de casă
unul care să ştie exact
câţi nasturi să-mi deschidă
să fiu suficient de mult
a lui
să rămân puţin
şi a mea

[colturi]
de la un timp cresc tot mai multe colţuri
în mine
parcă aş avea mai multe coate
înghiontesc incomod
toţi oamenii care
încearcă să mă ţină în braţe

strada cu sens unic

după duş miros a watermelon şi asta mă face cumva
să mă simt şi mai singură
un fel de stradă cu sens unic
citesc o etichetă ca un jurnal intim
ACEST PRODUS NU ESTE UN ALIMENT
lipsa ta în sine
a devenit o prezenţă

punct

când plâng
de obicei
mă simt ca un punct
&
chiar dacă uneori
prind rădăcini în oameni
şi lor le pasă în general
asta nu e mare lucru

toţi pleacă
spre locul lor
până la urmă
&
nu e nimic ciudat
mă gândesc seara
întinsă pe pat
sunt doar lucruri mici care
fac totul
ca atunci când împarţi o ţigară

coffee maniac

azi îmi cer politicos scuze că nu sunt îndrăgostită

încă o cană cu cafea amară la 4 a.m.
încă o ţigară pe pervaz
şase etaje pline cu suflete îmi atârnă sub tălpi
şi caut
cu picioarele şovăind în dimineaţă
ceva care să merite salvat

se tot trântesc uşi în mine
unii intră alţii ies
toţi se îndrăgostesc atât de uşor
dar niciun colţ de om nu rămâne
să iubească

free love, sick love

mi-am aruncat rochiţa galbenă-n carouri pe scaunu-ăla vechi

a scârţâit puţin ca şi cum ar fi gemut de plăcere

îmbrac singurătatea ta

parcă ar fi ultimul lucru care

îmi poate ţine de cald

când îmi ştergi lacrima cu-aceleaşi degete

pe care tocmai le-ai scos din vreuna

m&m
act 6

te-am visat azi-noapte, m.

îmi murdăream mâinile în tine
te desfăceam în două părţi egale
scoteam tot rahatul afară
nu mai ştiai de târfele care te-au licitat ieftin
nici de baruri imunde în care cu capul rezemat
pe vreo masă jegoasă ţi-ai băut
de prea multe ori minţile
şi ţi-ai scris iubirile
nici de lipscaniul jegos pe unde de prea multe ori
căutai beat vreo fantomă
nici de vreo iarbă proastă pe care-ai fumat-o
să te prăpădeşti de râs ca să nu plângi
până la sfârşitul visului erai curat şi nou, m.

lăsasem doar câteva motive să-ţi fie dor de mine

femeie de unica folosinta

am schimbat multe case
le-am pus perdele
să le feresc de ochi curioşi
le-am vopsit în culori potrivite
le-am mânjit pereţii
cu viaţă
dar niciunde n-am fost acasă
mi-e frică poate
că n-o să găsesc locul meu

stau uneori pe stradă
miroase a claxoane isterice
a asfalt topit
pe tocul pantofului meu
stau ca un magnet
într-o croitorie
şi
privirile atâtor oameni
se lipesc de mine
ca boldurile

un necunoscut m-ar putea lua de braţ
mi-ar putea zice
hei, s-a deschis A
hai să mergem
am schimba 3 taxiuri până acolo
am bea câteva beri
ne-am fâţâi puţin printre oameni
ne-am freca mai întâi
întâmplător
dar mâinile lui
n-ar trece prin mine
mâinile lui murdare
slinoase
lipsite de sens ca nişte
diagrame fără mulţimi

oamenii murdăresc
sparg
rup
crapă
ditrug tot ce ating
am un soi de milă pentru
existenţa lor din conserve de viaţă
un fel de fiolă de penicilină
în inimă
la care curul lor oricum
e alergic

lumea iubeşte la mine
o faţă
poate sunt falsă până la urmă
poate oamenilor le place
să zgârie
să lase urme
să-şi cresteze iniţialele

mă joc de prea mult timp
de-a femeia
nu sunt decât un gabi
mic
încovoiat
speriat

I’m so fuckin’ precious

picioarele mele
au o poezie de spus
o poezie despre un bărbat
care nu întreabă
de ce sufăr de insomnii
şi o iau razna fără ţigări
sau de ce m-am apucat de scris
un bărbat care
face orice
oricum
oricând
sub orice pretext

picioarele mele aşteaptă
cuminţi
într-un aşternut şifonat
de prea multe nume
bărbatul care
să-mi pună la loc încrederea
pe fiecare particică
de piele
care să rezolve un puzzle
de câte ori mă ţine în braţe
aşteaptă bărbatul care
să le spună că totul li se cuvine
şi războaiele mondiale

picioarele mele
se încăpăţânează în bărbatul ăsta
ar vrea să îi strige poezia
în toată casa
pe toţi pereţii
în toate poziţiile
doar să-i arate
câtă nevoie e de el

depresie
O cameră vis a vis de cimitir

am dat fuga la tine
c-o sticlă de jack în mână
ştii că nu pot să dorm
ştii
că-mi mişună ca zeci de furnici pe sub piele
că la fiecare capăt de venă e el
ştii tot fără să spun nimic

mă vezi în oglinda ta mătuită
aşa mică, plictisită
vezi toate cusăturile strâmbe ale creierului meu
toate frustrările peticite în paturi străine
din care fug cu greaţă dimineaţa
toate zvâcnirile anormale ale pereţilor mei
şi mă vrei aşa cum vrei femeia altuia
dar ştii
eu sunt a nimănui
ştii tot cu toate că încă nu spun nimic

stau întinsă pe patul tău ce miroase
a sex fără vreun nume anume
unii vin, altele pleacă
încă e ok aşa între noi
şi
tragi draperia neagră
să nu ne vadă morţii cum ne iubim
să nu cumva să moară a doua oară de gelozie

give piss and me a chance

plec la balamuc
nu ştiu încă dacă în vizită sau să rămân
plec să se minuneze nebunii de piciorul meu prea mic
şi de mintea mea mult mai curbată ca a lor
să fac terapie prin tăcere
a dracu’ terapie să ţopăie în voie gândurile prin mine toată ziua
plec să întreb nebunii cum nu se plictisesc niciodată să aştepte
şi de ce strâng copiii pietre

să desenez copaci cu sau fără rădăcini
cu sau fără frunze
din care vreun doctor simandicos şi posibil / probabil gay
să tragă concluzii relevante cum aş vrea să-l cert pe tata
că am pus duminici la rând flori pe mormânt
în loc să punem vorbe bune între noi
sau cum vreau să mă fac ghicitoare când voi fi mare

zoom in, zoom out

încerc să scriu ceva
lângă mine un copil sparge liniştea
băgându-şi pula

e atâta jeg în lacul ăsta
dacă te uiţi mai de aproape

poate ar trebui să mă dau câţiva paşi înapoi
de la depărtare copiii par inocenţi
şi lacul curat
de la depărtare pare linişte în mine

simplu

am un sentiment de frustrare ca atunci când
nu reuşesc să termin un solitaire
ştiu cât de simplu ar fi fost
şi mă simt idioată că
n-am fost în stare

fără să vreau îmi ţopăie prin creier
posibile răspunsuri la toate
de ce’uile irelevante

şi

chiar dacă răsăritul ăsta pare numai al tău
respir dimineaţa rece ca şi cum
mă umplu de tine şi îmi aeriseşti
creierul îmbâcsit de tutun
şi de gânduri

cadere nervoasa

văd oameni mulţi pe stradă în maşini în ratb
îi văd urâţi grăbiţi încruntaţi plictisiţi
fără sens
am impresia uneori că au încetat de mult
să mai caute vreunul
asta dacă au făcut-o vreodată în goana lor nebună
se scobesc în nas se scobesc în cur
îşi aranjează ţâţele în sutiene
îşi aranjează coaiele în pantaloni

văd cupluri în maşini la semafor
nu se privesc nu se ating nu îşi vorbesc
abia aşteaptă să ajungă acasă să facă duş separat
să-şi cumpere ţigări şi sucuri separat
de mult au încetat să mai cadă de acord asupra ceva – a orice
se uită separat la cele două televizoare
cumpărate în rate – fiecare pe cnp’ul lui
se bagă în pat adormind spate în spate
cu un gol suficient între ei
doar trăiesc

văd fete aranjate
îndesate în blugi prea mulaţi paietaţi
chinuite pe tocuri lăcuite înainte de prânz
sunt prea trendy să mai citească ceva
să mai viseze ceva
altceva în afară de vreunu’ într-un audi care
să le scoată la o cafea
neapărat în 4 culori într-un loc hip
să le fută în contul celor patru sute de mii cheltuiţi
fără să ştie că bărbaţii nu plătesc pentru sex
ci ca să plece acasa

şi mă încearcă un sentiment ciudat seara
când îmi fug toate astea prin minte
nu ştiu dacă să mă amuz sincer să-mi fie scârbă
sau să iubesc lumea asta împuţită şi urâtă aşa cum e
nu-mi rămâne decât să te-ntreb
ce zici, te scot la o bere diseară
să vedem mai mulţi oameni urâţi
şi noi să ne spunem lucruri frumoase?