26

De obicei, la apropierea sfarsitului de an fiecare isi face bilantul. Bilantul la bani, sentimente, intamplari… trage linie si vede daca i-a iesit socoteala sau nu, isi face wishlist’ul pe anul care vine si isi propune teluri noi.

Eu fac asta in apropierea zilei mele de nastere! Abia de ziua mea realizez pe bune ca a mai trecut un an si abia atunci imi fac socotelile cu mine, incercand sa nu ma pierd prea mult intre sisteme de calcule sufletesti, abia atunci ma cert, plang si ma impac cu mine.
*
Zilele trecute, am avut grija de un suflet de 17 ani, chinuit de prima dragoste . Am incercat sa o fac sa inteleaga ca… stiu ca doare dar ca va trece, ca toate trec mai devreme sau mai tarziu…
Si cum stateam eu asa in fotoliul meu, empatizand cu ea dar si cu un mic zambet pe buze (zambetul ala pe care il ai cand stii mai multe decat cel din fata ta ) mi-am adus aminte de mine acum… 9 ani! Eram la o prietena de 26 de ani acasa, plangand dupa un el (deloc important acum ) si aveam impresia ca toata lumea mea s-a sfarsit! Si incerca femeia sa ma lamureasca, sa ma faca sa inteleg ca lucrurile nu stau chiar asa, ca o sa il uit si o sa iubesc un altul, si un altul si de fiecare data o sa am impresia ca ma sfarsec, ca mor si chiar moare ceva in noi de fiecare data dar de fiecare data va fi frumos, va fi simtire si viata si la sfarsit, amintiri colorate

Ma uitam la noi, la mine si la Lori, si nu imi venea sa cred… nu stiu cand am crescut… Undeva pe drum, intre iubiri, pierderea unor oameni dragi, relatii, case, paturi, lacrimi si zambete, m-am transformat din fata de 17 ani in femeia de (aproape) 26.
*
Ieri am fost sa-i astept pe noii mei chiriasi. Si eram singura in apartamentul in care mi-am inceput eu joaca de-a femeia. Acolo am stat singura pentru prima data! Acolo am invatat unde se platesc intretinerea si lumina, acolo am pregatit prima cina romantica pentru mine si un el, acolo am putut prima data sa fac dragoste simtindu-ma “ca un om mare” (in casa lui)… dar era cumva decat o simulare, o impresie… Nu ai cum sa fii “om mare” la 19 ani. Am plans, singura, in cele doua camere mici (neschimbate de atunci!), am plans pe fuga ca si cum era ceva de care aveam nevoie, ceva ce trebuia neaparat sa fac pana sa ma prinda cineva. Si poate chiar aveam nevoie Imi e dor de fata aia, imi e dor de mine cea de atunci dar stiu ca nu as mai putea sa fiu asa, pur si simplu that time has pased… Now is the time for guts, pride and the woman in me!
*
Azi noapte tarziu, cu 11 zile inainte de ziua mea, mi-am facut bilantul de care vorbeam la inceput… Am avut un an cu schimari majore in viata mea, un an cu multe amintiri urate, triste… Dar am cunoscut muuulti oameni minunati care intaresc randurile prietenilor mei iar pe cei vechi, pe care ii aveam deja, ii iubesc si mai mult, pentru grija, ajutorul si dragostea pe care mi-au aratat-o in momente foarte grele. Mi-am acceptat infrangerile si imi iubesc reusitele care imi mangaie egoul zi de zi. Am si iubit in anul asta, mult, cu pasiune, asa cum nu credeam ca se poate Am iertat si am fost iertata, am scris, am citit, am invatat, am trait!

Cat despre adultul din mine… ce sa zic?!

Traiesc zi de zi cu ingrijorarea si bucuria deopotriva ca poate nu ma voi maturiza niciodata!